Acesta a trait cu mai bine de o mie de ani inainte de intruparea lui Hristos, pe vremea cand poporul iudeu era carmuit de Judecatori. Sfantul Prooroc Samuel, feciorul lui Elcana si al proorocitei Ana, a fost cel de al 15-lea si cel din urma Judecator al evreilor. Copil nascut prin rugaciunea maicii sale, Sfantul Samuel a fost incredintat marelui preot Eli si a crescut in Legea Domnului, fiind foarte sarguincios, atat la carte, si la savarsirea sfintelor slujbe. Dar, pe cat era Eli de bucuros pentru ascultarea si ravna lui Samuel, pe atat era de mahnit, din pricina celor doi fii ai sai, Ofni si Fineea, care, macar ca erau preoti, nu pazeau sfintele randuieli si savarseau multe fapte urate.
In scurt timp, urgia lui Dumnezeu s-a abatut, nu numai asupra casei lui Eli, dar si asupra intregului Israel. Poporul vecin cu israelitenii, adica, filistenii, au pornit razboi impotriva lor si i-au invins. Peste 30000 de luptatori israeliteni au cazut in bataie si chiar Chivotul Legii, adus in mijlocul taberii, a cazut in mainile filistenilor. Dar, odata cu aceasta nenorocire, s-au prapadit si cei doi fii ai lui Eli, precum si marele preot insusi, care, numai auzind de pieirea Chivotului sfant, a cazut si a murit. Filistenii, din pricina multor nenorociri ce s-au abatut asupra lor, au adus inapoi Chivotul. Dar Israelul a ramas in robia lor, vreme de aproape 20 de ani. In acesti ani de grea robie, singura nadejde a poporului israelitean a fost Samuel, ajuns Judecator, in locul batranului Eli. Si Samuel nu inceta a-i indemna sa se lepede de pacate si sa se intoarca la strabuna credinta. Filistenii au mai pornit si altadata, razboi, dar, acum, a biruit Israel. Si, asa, a fost toata vremea, cat a trait Proorocul.
Anii au trecut si Proorocul Samuel a ajuns la adanci batraneti. A incercat sa imparta puterea cu fiii sai, dar acestia semanau cu cei doi fii ai lui Eli, marele preot. Pe de alta parte, batranii poporului s-au gandit sa ridice, pentru Israel, un rege cum aveau multe neamuri, din vremea aceea. Sfantul Samuel a intarziat un timp sa ia o hotarare, dar, in cele din urma, insuflat de Dumnezeu, a uns ca rege pe Saul. Acesta, insa, facandu-se vinovat de fapte, pe care nu se cuvenea sa le savarseasca, Proorocul Samuel, purtat de aceeasi dumnezeiasca insuflare, a uns pe cel de-al doilea rege al lui Israel, pe David, fiul lui Esei, din Betleem. Si, ajungand la adanci batraneti, s-a savarsit in pace.
Sfantul zilei
Istorie
August 20, 2012